joi, 12 iulie 2018

EDUCAŢIA – SUNTEM LA ŢARĂ ŞI ASTA SPUNE TOTUL

EDUCAŢIA – SUNTEM LA ŢARĂ ŞI ASTA SPUNE TOTUL… com. Scrioaştea, jud. Teleorman,

ÎN ULTIMII ani am tot scris despre politică şi mai ales despre educaţie. Şi când scriu despre politică am în gând în primul rând educaţia.  
De ceva vreme am mai rărit-o. De ce? Păi e simplu: m-am prins!
M-am prins cum stă treaba! Ce dracu, nu interesează absolut pe nimeni EDUCAŢIA!
DE CE aş mai scrie? PENTRU CINE? PENTRU CE? LA CE BUN?

Profesorii sunt ultimii interesaţi de subiect: au loc de muncă, salariu, orgoliu umflat de prea înaltul funcţiei de care cei mai mulţi nu-s demni nici cât negru sub unghie. Cei mai mulţi, nu toţi.
Părinţii…fiecare ar vrea tot binele din lume pentru copilul său, în schimb absolut niciun părinte (cel puţin la ţară) nu are o cât de palidă umbră de implicare în viaţa şcolii, în relaţia profesor – elev. Şedinţele cu părinţii sunt umilitoare, triste, deprimante, ceva de felul – să vin, ca să am de unde pleca.  Dacă prin absurd se găseşte vreun fraier – cum am fost eu – care să ridice strident şi ostentativ nişte probleme grave, să încerce să schimbe ceva…nu doar că absolut niciun părinte nu-i va fi alături, dar respectivul să zică mersi dacă scapă nejumulit, că oricum o minimă bălăcăreală tot îşi ia.
Lumea nu dă o ceapă degerată pe educaţie, chit că e vorba de viaţa copiilor lor. Şi e fix dreptul lumii de a nu-i păsa sau de a-i păsa doar şi numai de găinile din curte.
Anul de graţie 2018 - SUNTEM LA ŢARĂ ŞI ASTA SPUNE TOTUL.

Copilul meu a terminat a 8 a acum, a avut Evaluarea Naţională – 8.20 ro, 8.10 mate.
Dintr-o perspectivă obiectivă probabil s-ar punea spune că sunt note decente. Strict din punctul meu de vedere – mici. De ce nu a luat mai mult, putea lua mai mult? Asta e o discuţie contrafactuală, complet sterilă. Faptele vorbesc. N-am nicio satisfacţie că a avut cea mai mare notă la mate, cea mai mare medie din şcoală, în contextul în care nivelul şcolii este extrem de jos.

Totuşi, am o satisfacţie (a nu se înţelege vreun ton de laudă, mai ales că tocmai ce am precizat că notele sunt mici, însă încerc aici să fac o mică radiografie, să relev o stare de fapt a învăţământului din RO, prin prisma nemijlocită a propriului copil):

ORA DE ROMÂNĂ:
La clasa lui Andrei practic NU a existat un profesor vreme de 4 ani, clasele 5-8. Era un ins care venea la oră, dar era şi este un impostor, nu profesor. Un domn de vreo 30 de ani cu vocaţie zero pentru profesia asta. Incapabil de a preda, incapabil de a relaţiona şi de a-şi impune respectul şi autoritatea. Ora lui era…cum e în curtea şcolii, în recreaţie. Aţi văzut acele filmări pe la tv cu profesori, elevi, haos, caterincă, show, scandal – cam aşa era ora de română, cam oră de oră, ani de zile. Asta se întâmpla doar la ora acestui “profesor”. Bun…Am deschis subiectul în şedinţe, am vorbit cu directoarea, hm, am vorbit cu inspectorul general, hm…au trimis inspecţie în şcoală, hm, am mers la minister, hmm…Deci, nimic. Copiii au rămas cu o glugă de coceni pe post de profesor de română. În urmă cu vreo 7-8 luni, când eu am început pregătirea cu Andrei la română, Andrei era ZERO la literatură. Poate aţi înţeles – proful era incapabil, unu la mână, doi, vedeţi cu ochii minţii ce hărmălaie şi războaie erau în clasă la ora lui. Am cumpărat cărţi, foarte multe. Mi-am făcut tema, împreună cu Andrei, zi de zi exersând compuneri, în primul rând. Am ajuns la 8.20, credeţi-mă, e o performanţă – fără profesor la clasă! Am făcut înainte de examen şi vreo 6 şedinţe de meditaţii la română, dar doar pentru liniştea mea. Cine are experienţa cărţii şi a meditaţiilor ştie că 6 şedinţe înseamnă nimic. L-am dus doar ca să schimbe un pic mediul, atmosfera de acasă, să aibă un pic de emoţii (ca la examen) cu un personaj străin.

ORA DE MATE:
Aici nu-s multe de spus. Româna nu se compară cu matematica, matematica este muuuuuult mai grea, o limbă chineză. La română daca prinzi “schema” unei compuneri, automat ţi-ai ridicat nota şi media. Matematica a tras pe absolut toţi copiii în jos. Diferenţe chiar uriaşe între nota la română şi cea la mate.  Imaginaţi-vă că la cealaltă clasă a 8 a,la B, cea mai mare notă la mate a fost 6.15.
Atât a putut profa lor de mate ANGELICA PÎRVULEŢU, care e şi directoarea şcolii – Şcoala “Anghel Manolache”, com. Scrioaştea, jud. Teleorman.
Doamna e specialistă în organizarea de dansuri populare cu copiii şi în punerea lor să adune hârtiile şi cotoarele de măr din curtea şcolii. Educaţie ecologică, nu strică, nu?! N-ar fi stricat nici să dea, la sfârşit de an, copiilor premianţi, o cărticică de 2-3 lei – poate citeau şi ei ceva în vara asta lungă! Cum n-ar fi stricat nici dacă s-ar fi preocupat de microbuzul şcolar al copiilor, să nu vină copiii de la kilometri întregi cu bicicleta pe şosea, să-şi pună viaţa în pericol. Ca manager al şcolii trebuie să te ocupi! Era vreo sumă astronomică 2 -300 de lei pentru nişte cărţi?! N-ai avut buget, nu ţi-a dat primarul psdist căruia îi duci copiii să-i danseze la bâlci, pe scenă? Nu-i nimic. Puteai să pui de-o parte, din salariul propriu, 5 lei pe lună! Nu se surpa pământul cu 5 lei în minus. Se strângea ceva. Se putea apela la părinţi etc. Dacă chiar îţi păsă. Dar când nu-ţi pasă, când nu-i de tine, când pălăria e prea mare... Când părinţii te ovaţionează în şedinţe…Asta e…SUNTEM LA ŢARĂ. Altfel, doamna o mare artistă în a poza drept prietena copiilor, unii chiar o cred, mă gândesc, deşi doamna le distruge sistematic viitorul, an de an, ora de ora – la MATEMATICĂ, cel puţin! Nu o spun eu, ci realitatea necosmetizată şi nemiloasă a notelor de la examen. Patru ani de zile ai avut la îndemână, ca profesor, să-i modelezi pe copiii ăştia! Şi-abia ai scos un 6.15! În rest, note de 1, 3, 4, 5. După patru ani de zile. După atâta “dragoste şi prietenie” de copii. Din fericire, copiii au beneficiat însă de un profesor de română (clasa lui Andrei a avut doar o glugă de coceni) care i-a ridicat pe 2-3 dintre ei la acelaşi 8.20.

SĂ mai vorbim de repetenţi şi corigenţi?

URMEAZĂ 4 ani de liceu, la mate-info. Mă rog, nimic spectaculos. Un liceu, în Roşiori de Vede, Teleorman.
Dar am o satisfacţie, în perspectiva facultăţii: Andrei este “acasă” la matematică, asta e cea mai mare satisfacţie.
Fără nicio oră de meditaţii – sperietoarea pentru mine era româna, v-am spus de ce, de la glugile de coceni; la clasă a avut un prof ok la mate, dar până la urmă, oricât ar fi profesorul de briliant, matematica îţi cere lucru mult, singur, acasă – e o realitate care, eventual, se poate constitui în circumstanţe atenuante pentru un profesor, inclusiv pentru doamna de mai sus, doar că doamna era şi manager, o responsabilitate în plus care-i anulează orice circumstanţă atenuantă. Şi la clasa lui Andrei au fost note de 2, 3, 4 la…la mate. Calitatea, valoarea, implicarea unui manager se văd în nişte rezultate – păi, ce să facem, să ne uităm prin curtea şcolii după panseluţe şi să vedem dacă mai e vreun cotor de măr rătăcit SAU să ne uităm la notele copiilor? Că parcă notele astea cam arată traiectul pe care se îndreaptă viaţa/viitorul copiilor.
După ce am făcut mate amândoi acasă ani de zile, constant, lucrând mult, pot îndrăzni să spun că am chiar certitudinea că va fi bine. Acel 8.10, Andrei nu şi l-a umflat în ultimele luni, e rezultatul anilor de multe probleme suplimentare. Pe de altă parte, evoluţia de la română îmi dă încredere că se poate “suci” relativ liniştit în aceşti 4 ani de liceu, adică se poate îndrepta şi spre o facultate pe bază de mate, dar şi spre una umanistă – ajunsese să fie încântat uneori de compunerile pe care le făcea acasă, căuta exprimări fine, cred că şi-a dezvoltat un anumit simţ al poeziei, cu sau fără ghilimele: şi asta mă încântă, pentru că am făcut-o singuri! SINGURI!

DAR NU asta trebuie să fie reţeta – să se descurce fiecare cum poate!

BAC 2018, o vorbă:
Dacă la EN Teleorman parcă a fost pe locul 3 din coadă, la bac suntem pe doi, din coadă. Bine, o tradiţie de care tragem cu dinţii să nu moară, şi văd că de ani buni ne iese.
Spre exemplu, în Roşiori de Vede, unde va merge şi Andrei la liceu, şi unde merg toţi copiii care au terminat la Scrioaştea, cu o singură excepţie parcă (Bucureşti), lucrurile stau cam aşa la acest BAC 2018:

Lic. Anastasescu – 227 elevi, au picat 84, adică 37%, sper că încă n-am uitat să calculez procente :) , deci ar veni că fix 3 clase complete au picat!  
Lic. Madgearu – 270 elevi, au picat 105, adică 39%, deci ceva mai mult de 3 clase.
Lic. Saligny – 92 elevi, au picat 80 (!), au luat doar 12; deci au picat 87%.
Lic. Racoviţă: 39 elevi, au picat toţi, 100% (am impresia că nu s-a dus niciun copil de la noi din Scrioaştea, aici).

DACĂ nu confund, parcă Vasile Conta spunea că viaţa nu face decât să confirme şi să reconfirme o statistică, ca un dat insurmontabil. Fatalitate.

DACĂ nu se vor petrece minuni în învăţământul românesc, în următorii 4 ani, sau măcar minuni la nivelul învăţământului din Roşiori de Vede …peste 4 ani, copiii noştri care încep în septembrie fericiţi o etapă nouă în viaţa lor, una minunată, a marilor îndrăgosteli <3 …copiii noştri vor avea fix aceeaşi soartă. Adică se vor chinui degeaba să facă o navetă timp de 4 ani până la Roşiori şi înapoi. Mai mult decât trist, nu-i aşa? Vise, praf şi pulbere.



DIN păcate, ăsta este învăţământul românesc. Un sistem prost, ineficient, criminal, din grădiniţă până în liceu. Muuulţi neicanimeni care NU au ce căuta la catedră: educatoare, învăţători, profesori. Mulţi impostori în haina de dascăl.

Şi multe JAVRE.

CE e de făcut? Păi nu asta e întrebarea corectă, după 30 de ani, ci… ai cu cine?

AI CU CINE?


* Cartea - ştie cineva ceva mai important în viaţa unui om?  

joi, 22 februarie 2018

PLEDOARIE PENTRU ŞCOALĂ, DREPTATE ŞI CARACTER - despre intelectuali, cu onestitate

DE CE atâtea tabere în societatea noastră? de ce atât de virulente unele la adresa celorlalte? Cetăţenii, individual, de ce sunt atât de vehemenţi şi intoleranţi unii faţă de ceilalţi? De ce starea asta de lucruri DOAR pentru că ăla gândeşte altfel? Şi, mai ales, de ce ăla gândeşte altfel decât tine? Dar dacă ăla gândeşte altfel decât tine, asta înseamnă că şi tu gândeşti altfel decât el? Iar dacă amândoi gândiţi Altfel – a cui altfelitate este dreaptă? Cu ce unitate de măsură cântărim Dreptatea? Avea Socrate dreptate? Păi, nu! că doar Majoritatea l-a omorât, majoritatea are întotdeauna dreptate – oamenii au considerat gândurile lui drept erezii. Nu gândeşti ca noi, înseamnă că eşti împotriva noastră! evident că Socrate ameninţa poziţiile sociale avute ale acuzatorilor şi judecătorilor lui. 
Vedeţi, de 2500 de ani tot dăinuie cel mai nobil imperativ socio - filosofic, nesatisfăcut social niciodată pe deplin: Dreptatea. Şi tot de atâta vreme Libertatea de expresie îşi caută de una singură eliberarea, iar Educaţia – pe care o clama şi pentru care a murit Socrate, este azi un deziderat la fel de stringent ca acum 2500 de ani. Nu vi se pare nasol?
Educaţia ne pune piedică zi de zi. Şcoala. După 2500 de ani, RO abundă în maşini şi smartphonuri! Ea, campioana analfabetismului în UE! Marfă, nu? – am tot spus-o şi o s-o tot repet la infinit: avem 10 milioane de analfabeţi şi semianalfabeţi. Atenţie: oamenii aştia NU au nicio vină pentru condiţia lor socială! Bun, dar cine sunt ceilalţi? O clasă intermediară cu un grad de calificare profesională mai ridicat şi o altă clasă, de formaţie umanistă - Intelectualii. E veche discuţia despre ce înseamnă intelectual. Percepţia generală e că oricine a terminat o facultate e intelectual. Să fie. Când o societate dezbate o temă, indiferent care-o fi, această dezbatere e lansată şi operată de…intelectuali, adică de ăia care au terminat o facultate – construcţii, petrol, agronomie, drept, filologie, sociologie etc. Taberele de mai sus sunt exclusiv formate de către ei, în jurul ideilor lor, uneori chiar şi în jurul lor. Ceilalţi doar li se raliază, regăsindu-se în ideile respective.
Observă toată lumea că RO este extrem de divizată tocmai la capitolul abstract al ideilor, tezelor. Cum e posibil ca intelectualii să aibă teorii absolut opuse? S-ar putea spune că e totuşi firesc aşa, ba chiar sănătos. Totuşi, dacă 1+ 1 pentru unii fac 2, iar pentru alţii 3…care e adevărul, unde e dreptatea? Extrapolaţi aritmetica asta elementară la viaţa noastră socială şi politică. Încercaţi, îndrăzniţi. Să luăm tema momentului: situaţia din Justiţia, mai exact din DNA, respectiv Koveşi. Sunt două curente majore: pro şi contra, adică exact aici suntem – unii zic 2, alţii 3. Şi unii, şi ceilalţi sunt fermi pe poziţie, cred cu religiozitate în teza proprie, se demonizează reciproc, uitături înveninate, insulte, calomnii, amiciţii rupte. Bâtele odihnesc aproape. O scânteie, o tragedie.
Dacă chestiunea disputată ar fi una de natură ştiinţifică – poate din chimie, biologie, matematică etc – cum şi-ar argumenta taberele opiniile? pe bază de vorbe scoase din burtă? Sau oamenii ar veni cu explicaţii şi demonstraţii la obiect? Câte adevăruri există? Câte unul de căciulă? Nu prea merge, putem avea un cartof de căciulă, un pepene, un blestem…Dar, mă rog, cine vrea şi-un adevăr personal nu-l poate împidica nimeni să şi-l ia, poate o ţâră respectul de sine, dar ăsta-i un moft demodat. Parcă Descartes făcuse o schemă din nu mai ştiu câţi paşi pentru relevarea adevărului. Cogito, ergo sum, dubito ergo sum. Orice drum al cunoaşterii începe prin întrebări şi îndoieli. Prima cărămidă. Şi poate mereu mai e de pus una. Cum staţi cu întrebările? Sau vi se pare mai mare deranjul şi, atunci, luaţi de-a gata şi de-a bune judecâţile altora? Înseamnă că sunteţi pe felie cu stima de sine. Ştiu însă c-o să spuneţi toţi apăsat că gândiţi cu capul vostru, mereu şi de fiecare dată. Ia meditaţi şi la asta: dacă noi toţi raţionam - deci, cu capuţul de-l are fiecare la purtător -, de ce RO est epe minus? Când X spune că gândeşte, nu înghite pe nerumegate ce-I dă unul şi alta, pe la tv sau aici pe fb – nimeni nu poate presupune că el spune că GÂNDEŞTE PROST, pentru că ştim prea bine, suntem toţi brilianţi şi gândim toţi magistral. Acuma, o privire simplă în jur: cu toată splendoarea materiei noastre cenuşii, rezultatul de lângă noi este de cacao. Suntem toţi de acord, da? Da. Daaaar…că trebuia să existe şi un dar: e de cacao, dar nu din cauza “mea”, ci a “ăluia”. Ăla e un cretin, un tâmpit, o javră. “Eu” sunt minunat, da’ nu vezi că n-am cu cine?! Şi aşa minunat cum eşti tu, nu alegi să te duci între alţii minunaţi ca tine (evident într-o altă ţară sau galaxie), ci te complaci între “cretini”, de fapt te sacrifici – tu ţii la ei, aşa troglodiţi, nu-I poţi părăsi, îi suporţi.
Aşadar, care-i treaba cu intelectualii noştri? Bun, înţelegem (adică, înţeleg, ca să nu vorbesc în numele altora) că se cred cei mai bengoşi din lume, dar unde să se uite tot omul să le vadă şi sublimele realizări? A, poate în doctoratele lor care-au revoluţionat Universul? 70.000 de doctorate, după *89, încoace! Şi doar vreo 1000 în tot secolul trecut. Acuma, rău nu are cum să fie – nu iau în calcul furăciunile -, dar unde sunt şi rezultatele, altele decât joburile lor şi suta în plus la salariu? Cei mai mulţi sunt cadre didactice universitare etc. Reflexiile somităţilor lor ar trebui să se răsfrângă asupra şcolii româneşti în ansamblu, precum lumina caldă a soarelui, mă gândesc şi eu. Or, culorile acestor reflexii sunt aşa de anemice, izinite şi galbene ca lumânarea: 10 milioane de analfabeţi şi analfabeţi?! Întregul nostru areal social, cultural, politic, economic, cum vreţi, ne dă de gol cocleala. Absolut orice felie de viaţă din RO vorbeşte de la sine despre noi, despre cât de minunaţi suntem, toţi, dar în primul rând intelectualii. Suntem un popor, o familie, funcţionăm ca un organism, noi şi instituţiile create de noi, cum spunea Hobbes. Dacă am asumat toţi că situaţia din jurul nostru e de cacao, înseamnă că familia asta e…cum e? Armonioasă? Iar sunteţi de acord toţi că NU, dar elementele perturbatoare, nocive – adică secăturile – sunt ceilalţi! E deja truism.
Nu se poate da nimeni başca pe motiv că el este zeu şi mai ales tânăr, frumos şi liber, şi nu are nimic în comun cu restul păduchioşilor, el, geniul neînţeles din Grozăveşti! Bă, tu trăieşti între păduchioşii de noi! nu poţi fi decât, cel mai optimist, cu mai puţini păduchi, şi-atât? Raza ta, dacă ar fi fost aşa orbitoare, ne-ar fi oblojit un picuţ şi pe noi, întunecaţii nedemni de bibliotecile tale. Eu ştiu că oricând ai la matale un sofism de c…t cu care te scoţi diafan din marea de bălegar. Tu puţi mereu a Dior, restul a dihor.
Aduceţi-vă aminte că prima tentativă de universitate din RO, Principate, a apărut în secolul 19, adică la distanţă de 7 – 800 de ani faţă de primele universităţi din Occident – Anglia, Franţa, Italia. Puteam şi noi, mioriticii, să ne tragem o Universitate, pe la anul 1000, pe-acolo. Da’ ştiţi de ce n-am făcut-o? 1 – noi suntem geniali şi fără şcoli, 2 – istoria a demonstrat, deşi nu mai era nevoie, că chiar de ne-am dat noi la carte pe la 1800 şi ceva, în doar câţiva ani nu doar că i-am ajuns p-ăştia cu Oxfordurile lor, da’ i-am lăsat şi la ani lumină în urmă, 3 – nu au vrut muşchii noştri, punct.
Mai amintiţi-vă un detaliu, evident, la fel de neînsemnat: pleiada de iluminişti francezi, englezi fără de care e imposibil de conceput Revoluţia Franceză, chiar cea americană, şi absolut toată Europa (inclusiv Principatele noastre şi România) e îndatorată acelor INŞI ce şi-au dedicat viaţa gândirii, deci întrebărilor şi soluţiilor. Da, când vorbim de probleme filosofice şi sociale, pot exista felurite interpretări ale Adevărului, uneori poate contradictorii. Dar de cele mai multe ori, filosofii ajung la un numitor comun – spre exemplu libertatea egală şi drepturile egale nu sunt nişte concepte care-au crescut sălbatice pe câmpuri, precum buruienile. Le-au trebuit peste 2000 de ani ca eu să le scriu acum, aici, şi să fie pe buzele tuturor. Contractul social, un alt concept uriaş asupra căruia iluminiştii au căzut de acord şi care a dus la constituirea noilor state europene moderne, inclusiv România.
Cunoaşteţi vreun motor al evoluţiei mai sfânt pe lumea asta decât Şcoala?
Aţi văzut vreo manifestaţie în stradă, nişte sute de mii de tineri frumoşi şi liberi sau mai puţin tineri în buletin, dar la fel de verzi în spirit militând pentru Carte? Luând Statul de gât (metaforic) şi obligându-l să pună Şcoala poporului pe primul plan? Nu, şi nici n-o să vedeţi. De ce ? Păi am căzut deja de acord: nu e nevoie, noi oricum suntem bengoşi. Şi suntem cu atât mai deştepţi şi zmei, cu cât restul din jur sunt mai proşti. Eşti deştept doar prin comparaţie cu ălălalt, prost! Dacă amândoi aţi fi deştepţi, pfooa! Ce plictiseală! Şi unde-ar mai fi farmecul, cum te-ai mai da tu aşa rotund?
Intelectualii noştri, care-I treaba cu Domniile lor ravisante? Eu am următoarea contradicţie, nu pricep: văd cohorte de cărturari în spaţiul online, dar mai ales la televizor, care rămâne tribuna noastră principală de diseminare a marilor teze şi idei mustind de fond. Ţi-e şi scârbă să te uiţi la unii cum juisează lingându-şi fiecare cuvânt. Îi ştiţi şi voi, îi vedeţi seară de seară pe sticlă. Care mai de care mai umflat de sine şi mai pătruns de filonul spiritual, al dreptăţii, verticalităţii şi, desigur, patriotic. Majoritatea lor, universitari de prestigiu – până dincolo de Dâmboviţa li s-a dus renumele, chiar şi-n Balta Albă!
Ideea de cărturari români datează de pe la 1848, dacă vrea cineva s-o plaseze mai spre epoca de piatră, n-are decât. Oamenii ăia de la 48 au făcut lucruri realmente extraordinare, dar asta după ce şi-au luat TOŢI Lumina de la Apusul care, cum am spus, teoretiza de multe sute de ani pe tema Omului, a Libertăţii, Dreptăţii şi a Statului. Disputa cea mare şi contondentă s-a dat în jurul intelectualilor români din sec 20, cel mai aprig: războaie mondiale şi comunism – mulţi morţi. Aici avem vreo 3 etape: perioada interbelică, renumită pentru efervescenţa culturală, apoi anii de după al doile război mondial până spre ’65, şi după ’65, venirea lui Ceauşescu, până în ’89. Să considerăm faza interbelică, până spre ’37 (venirea guvernului Goga) una relativ normală. Implicarea intelectualilor după ’44, aici e problema: datorită remanenţei interbelice existente în societatea românească postbelică, parte relativ importantă din intelectuali (crescuţi în spiritul interbelic, nota bene) au luat poziţie contra noului regim comunist, impus forţat. Până spre ’65, în cele peste o sută de închisori şi lagăre de muncă, au fost închişi 2-3 milioane de deţinuţi politici, din toate categoriile sociale (deci inclusiv intelectuali) şi de vârstă, spre exemplu erau copii de 12 ani închişi în singura închisoare de copii din lume, Târgşor, alt exemplu, Vasile Voiculescu a fost închis pe la 75 de ani, 4-5 ani, face cancer în închisoare, liberat, iar după un an moare în chinuri, acasă. Nu trebuia să faci nu ştiu ce măreţe fapte de luptă (nu vorbesc de rezistanţa armată din munţi), pentru a înfunda puşcăriile comuniste. Te băgau pentru nimic, judecata era o formalitate. V. Voiculescu a fost victima unei erori judiciare. Se putea sta în puşcărie zile, săptămâni sau luni – cazul lui Eliade. Sau ani mulţi şi grei. Era disperarea noului regim de a smulge din faşă, deşi nu de puţine ori nici măcar această faşă nu era, orice potenţial duşman de clasă. Pe de altă parte se miza enorm pe puterea exemplului “vezi unde a ajuns ăla (puşcărie), mucles, că ajungi lângă el!”. Marea majoritate a intelectualilor ajunşi în puşcării, până prin ’65, era dată de membri ai partidelor istorice şi, mai ales, de membri, activişti sau simpatizanţi ai legionarilor. Din ce am studiat şi eu (dar voi mai studia tema asta şi poate găsesc informaţii noi care să mă contrazică), nu am cunoştinţă de vreun caz de frondă majoră a intelectualilor la adresa regimului comunist. Înţelegând eu prin major, acţiuni de genul celei de la Braşov sau o zecime din momentul ăla sau cazul lui Liviu Corneliu Babeş – care ar face cinste intelectualilor prin gestul lui suprem, ar spăla enorm goliciunea manifestărilor anticomuniste ale intelectualilor, dar…intelectualii n-au noroc, acest erou Liviu Corneliu Babeş nu era intelectual (absolvent de facultăţi), era electrician, pasionat de pictură.
Au murit intelectuali în inchisorile comuniste, dar nu pentru fapte majore, măreţe anticomuniste. În fine, nu am eu cunoştinţă. Vă rog, cine are date să-mi spună şi mie, dacă vrea. În general, faptele lor s-au rezumat la versuri izolate, alte inserări prin literatură, dar nimic radical. Şi, cel mai relevant aspect, nu a existat o manifestare de MASĂ – dacă ar fi existat, altfel ar fi arătat România acelor ani şi chiar RO de azi. Majoritatea intelectualilor şi-a văzut de treabă, adică a stat fiecare în colţul lui, în multe cazuri călduţ. Băieţii şi fetele , în cel mai viu grai mioritic, s-au descurcat, au mers pe burtă care cum a putut mai bine, şi-atât – cei mai mulţi dintre ei. Creaţia lor, poezioarele, cărticelele, articolele, studiile, istoria le-a dat de mult la groapa de gunoi, încă dinainte de-a fi mâzgălite. Probabil, câţiva vor rămâne, aici, între noi. Poate că unul va deveni chiar universal, cum este Eliade. Şi a mai existat o specie sui-generis de intelectuali, deloc puţini. Ăia care au pus efectiv umărul la dezvoltarea “societăţii socialiste multilateral dezvoltate”. Cum se zice…”lucrăm cu marfa clientului”, adică ăştia ne-au fost, în linii mari, intelectualii. De câţi bani, atâta peşte. Din toată această breaslă prolifică din vremea comunistă, evident că subzistă şi azi mulţi. Ba, unii dintre ei ne ţin prelegeri însufleţite la televizor, sunt personalităţi civice, formatori de opinie, caractere, adică, pardon, CARACTERE! Lumea din faţa televizorului nu-şi pune prea multe întrebări despre figurile astea ilustre. Le ia de bune. Ce scot ei pe gură, le transformă în citate, legi, axiome. Apropo, mulţi din faţa televizorului, ca şi pe facebook, sunt şi ei…ce? Intelectuali! Minunat. Excelsior!
Eu nu am uitat de un Eliade, Vulcănescu, Noica, Augustin Doinaş, Radu Gyr, Gafencu, Ţuţea etc. unii dintre ei făcând foarte mulţi ani de puşcărie comunistă, Ţuţea 13 ani. Dar cei mai mulţi, cel puţin dintre aceştia, au pătimit mai ales din cauza trecutului legionar. Poate unii au fost doar simpatizanţi, dar mulţi au fost cadre ale Legiuni, activişti, au avut funcţii, au crezut şi au militat. Sunt unii printre noi, poate nu chiar aşa puţini, care Azi girează faptele de glorie ale Legiunii. Şi intelectualii anilor ’30 nu prea s-au împidicat de aceste fapte. Aceiaşi au girat şi faptele lui Antonescu. Nici azi intelectualii noştri nu au ajuns la un numitor comun, în privinţa asta, adică: când tu eşti conducătorul Statului, şi-n statul tău sunt masacraţi mii şi mii de oameni în doar câteva zile…adică, luaţi din casele lor, hăituiţi pe străzi ca pe şobolani, omorâţi pe loc. O fi bine?
Octavian Goga, prim ministru al RO, şi-a lăsat scrisă în testament dorinţa ca, la moarte, să i se pună pe piept SVASTICA NAZISTĂ.
Pentru intelectualul Octavian Goga, evreii erau gândaci?
Istoria poate că se face şi sub imperiul clipei, al rătăcirii şi chiar al Emoţiei. Dar posteritatea, mai ales acea posteritate intelectuală, are datoria de conştiinţă şi chiar de neam de a judeca Istoria DREPT. Altfel, dacă ne furăm singuri căciula, ajungem să băltim nesfârsit la periferia Marii Istorii, cum spunea Cioran.
O distincţie trebuie s-o fac (vorbesc la singular, nu vă implic şi pe voi, cititori sau necititori ai acestor rânduri, formând pluralul “s-o facem” - pentru că acest articol este opinia mea, apoi sunt convins că extrem de puţini vor împărtăşi punctul meu de vedere din acest articol, sau nimeni…n-am iluzii, scriu pentru conştiinţa mea): lipsa completă de atitudine a intelectualilor din perioada comunistă se poate circumscrie conservării de sine – cred că se poate admite asta. Filosofia dreptului recunoaşte individului dreptul suprem de a pune mai presus de orice propria integritate, propria viaţă. Dar aici este o anumită restricţie: doar când viaţa ta este ameninţată sau ar putea fi. Altfel, nu poţi contribui conştient la răul celorlalţi, ca să-ţi fie ţie bine şi familiei tale. Aşa cum au făcut intelectualii activişti ai regimului. Pe ei Istoria, scrisă sau nescrisă, istoria înţeleasă ca Absolutul în care totul transpare fără pic de urmă de confuzie, interpretare sau cosmetizare…acestă istorie pe ei îi va reţine drept MIZERABILI, şi-atât.
De ce RO este praf şi pulbere? Răspunde intelectualul nostru: din cauza analfabeţilor, a ţăranilor, a tâmpiţilor, a babelor…ce mai, din cauza CELORLALŢI!
De ce această poliloghie a mea?
Pentru că eu cred că evoluţia şi umanismul sunt menirea intelectualilor. Pentru că eu cred că doar CARTEA este singura salvare a demnităţii umane. Iar cartea este tot menirea intelectualilor. Ştiţi cum sunt copiii de la ţară, intelectualilor? Ştiţi ce carte se face la ţară? Vă văd preocupaţi de politică, intelectualilor. Deci sunteţi interesaţi de soarta ţării, nu? Desigur. N-aveţi alte interese. Şi vreţi să construiţi o ţară mândră, cum? fără carte?
ps. - Lumea noastră, cu toate taberele, mai ales alea intelectuale, aşteaptă ora 18, ca să vadă ce grăieşte ministrul justiţiei, Toader, despre procurorul şef al DNA, Koveşi. Aţi aşteptat, o să şi treacă, e ca şi trecută, dinaintea aşteptării. Ce aşteptaţi, adică, oameni buni? Speraţi ceva, nu? Ce? Aţi văzut ceva schimbat fundamental în structura acestui popor şi în cea a intelectualilor? Aţi văzut ceva schimbat fundamental la nivel instituţional? Nu se va schimba absolut nimic, indiferent de decizia lui Toader. Suntem tot noi, cei de ieri şi de acum 50 – 500 de ani.
pps. - ÎNTREBARE: specia intelectuali mizerabili…o mai exista şi azi? online, offline, la tv…
ppps. - GABRIEL LIICEANU, vrei o ţară condusă de un procuror? intelectualule, de ce-l scuipi în ochi pe Platon?

miercuri, 20 aprilie 2016

DOUA VORBE DESPRE MINE

Moirele 
Nu stiu ce vor fi gandit cele 3 Moire (ursitoare) la nasterea mea, dar, probabil inspirate de artele frumoase ale Olimpului - poate tocmai urmariseră pe Oedip, cine stie - isi ziseră ele că destinul meu ar trebui sa fie FILMUL - un fel de teatru avangardist acum vreo 2500 de ani cand megastar era Sofocle, ci nu Brad Pitt!

Asadar: de peste 25 de ani  viata mea este filmul, mai exact scrierea filmelor ca si scenarist tv. Am scris in jur de 35 de scenarii de film serial pentru Prima TV si cateva pentru Acasa TV si ProTV (IN FAMILIE, seria MINCIUNI a Mihaelei Tatu, CONTRA TIMP - serial in care trebuia sa joace Stefan Banica, dar la a carui productie Pro-ul a renuntat pana la urma si l-a transformat in lungmetraj, cu Dragos Bucur). 

Azi sunt student la drept - anul 3, Facultatea de Drept, Universitatea din Craiova, facultate de stat; invatamant cu frecventa, la buget (adica NU cu taxa); am intrat cu EXAMEN, asa cum si in TELEVIZIUNE tot prin examen-concurs am intrat, nu pe ochii mei frumosi pe care nu-i am!

DACA unii dintre dvs se miră ca nu mă cunosc, ca nu m-au vazut pe ulitele satului, pe campuri, pe islaz, prin paduri, ogoare etc...acum poate iși au si o explicatie: am stat mult prin Bucuresti iar de câțiva ani de cand sunt in Scrioastea ''campul'' meu de munca este intre cei 4 pereti ai camerei, scriind.

SUNT casatorit si am un copil in clasa a 6-a, la scoala din Scrioastea. In ultimii ani, copilul meu, Andrei, a devenit unicul meu ...job. Un job full time avand ca si centru de greutate: MATEMATICA si GRAMATICA. Se apropie examenul de admitere la liceu, asa ca...bagam mare! Si bagam mare nu de ieri, de azi, ci de ani- fac precizarea asta nu cu vreo tenta de infatuare, ci doar in ideea că și ceilalti parinti îsi vor indemna mai mult copiii spre CARTE, altfel copiii de azi vor fi adulții de mâine ce se vor călca pe piciore pe treptele Primariei, căciulindu-se domnului ȘEFU pentru un umil ajutor social in schimbul unui vot. Care e parintele care-și doreste asta pentru copilul lui? Eu fac zi de zi toate temele cu Andrei...

Altceva despre mine? 46 ani, multe proiecte ramase la sertar, cea mai mare realizare ca si scenarist: scenariu biografic despre NICHITA STANESCU...dar mai multe, intr-un 'episod' viitor.


O CHESTIUNE DE DEMNITATE
Voicu Relu - candidat independent pentru Primaria Scrioastea

vineri, 15 aprilie 2016

DE CE NU?...

DVS DE CE NU CANDIDAȚI? 
- aceasta este intrebarea, ceva mai telurică decat cea filozofic-existențialistă 'a fi sau a nu fi' a Marelui Will. 

Fie pt Primarie, fie pt Consiliul Local- ca independenti in ambele situatii: e de dorit sa candidați si dvs. Mai multi candidati nu poate sa insemne decat un lucru benefic pt Scrioastea si un indiciu relevant si sanatos despre interesul dvs pt starea comunitatii noastre locale. 

UN SINGUR candidat ar fi rusinos si umilitor pt noi toti ca si intreg. Sau mereu aceiasi 2-3 de 26 de ani. E nevoie de spirite noi, novatoare. De ce sa stati de-o parte? Eu semnez ca sustinator pt dvs.
Și eu am nevoie de semnaturile dvs. Vă rog, in masura in care va inspir un strop de incredere. 
CANDIDATI ȘI DVS si haideti să facem echipă. E timpul cand se schimba...'anotimpul', in Scrioaștea. 
Iată si formularul de semnaturi, il puteti downloada, completa, apoi luăm legătura. Vă multumesc.

LISTA SEMNATURI pentru alegerea PRIMAR SCRIOASTEA in 05.iunie 2016

miercuri, 13 aprilie 2016

VOICU RELU - MESAJUL MEU PENTRU SCRIOASTEA

Salut, Scrioastea!
Eu sunt Voicu Relu.

Daca ati ajuns aici e pentru că probabil ați aflat de intenția mea de a candida pentru funcția de PRIMAR, Scrioastea, TR, in cadrul alegerilor locale din 5 iunie 2016.
Totodată, presupun ca va intrebati cu usoara iritare (si mai mult dezgust!)- ’’ ce-o mai vrea si ăsta? inca un smecher care vrea sa ne abureasca! inca unul cu apetit de ciolan…’’

Să va spun ceva: la fel ca dvs aș gandi si eu, DACA as auzi ca un…’’ilustru’’ necunoscut vrea sa fie primar. Pe de alta parte, mai in gluma, mai in serios – nu mananc ciolan, caci am renuntat la carnea de cativa ani buni, asadar… Revenind, ce incredere sa ai intr-un om pe care nu-l cunosti, a carui față iti este straina, nu stii de unde sa-l iei, ce hram poarta, pe scurt – nu stii cate cepe degerate face! Si-atunci, crezi pe bună dreptate că nu are in cap decat GANDURI MAREȚE DE CAPĂTUIALĂ PRIN HOTIE!!!

Să presupunem acum invers, anume că dvs ati veni in fața mea cerandu-mi o semnatura pentru candidatura sau votul. Dvs fiind cel mai bun om de pe pamant. Dar eu, necunoscandu-va, v-as lua drept o apa si-un pamant cu toti ceilalti- un derbedeu, un smecher, un hoț. Cum v-ati simti? …Sentimentul e cumva de neputintă, de luptă cu morile de vant, de nedreptate? Ca si cum o instantă ar condamna la ani grei de inchisoare un om complet inocent, nevinovat – si stim bine ca lucrurile acestea, din pacate, se intamplă. Cazul Țundrea fiind notoriu pentru Romania: 12 ani de inchisoare pentru că specialistii lui peste prajit nu au fost in stare sa faca o ancheta responsabilă; dupa 12 ani, pe baza probelor ADN, s-a demonstrat că nu Țundrea era criminalul, ci un vecin al fetei! Țundrea a fost eliberat si dupa un an…moare, din cauza bolilor luate in inchisoare. Nedreptatea omoară, raneste, umileste.

Să nu ne grabim, sa nu sărim din secunda 1 sa ne lipim etichete seduși de aparențe. Sau, cum ar spune Andrei, juniorul meu din clasa a 6 a: Nu judeca o carte dupa coperți!

’’ CE, crezi ca ăsta e altfel? Un smecher ca și ceilalti. Vrea si ăsta să ne abureasca ca sa ne ia votul si pe urma, Dumnezeu cu mila! isi vor zice multi dintre dvs. Noi ramanem cu degetul in gura iar el isi face de cap in primarie, cum au facut si toti ceilalti inaintea lui. Bagă și-ăsta mana in ‘cascaval’ pana la genunchi si dă-i si pune casa peste casa, masini peste masini, pamanturi peste pamanturi, conturi peste conturi.’’… … ...

Păi, oameni buni, dvs mă cunoasteti pe mine? Cam tot atat de ‘mult’ pe cat va cunosc eu pe dvs, nu? Atunci, îi rog pe aceia dintre dvs care se vor grabi sa-mi faca ‘onoarea’ de-a ma băga in aceeasi oala cu ceilalti candidati – oameni buni, nu va pripiti, haideti mai întai sa ne cunoastem putin pe urmă vârâți-ma in orice oala vreti dvs.
Daca rasfoiti blogul meu - SCRIOASTEA DA - pe care scriu de vreo 4 ani despre hoti, școală, escroci, saracie, anacronism istoric, necivilizatie. In toate postarile meu vin cu dovezi si date statistice oficiale. Veti gasi pe blog o mostră relativ la ‘culorile’ in care vad eu jur-împrejurul nostru. Răsfoind blogul, cu sigurantă vă veți face o impresie de inceput despre mine, impresie buna sau proasta, dar cert întemeiată pe ceva palpabil nu pe…culoarea ochilor, a tenului sau pe chelia care mă pândește.

SUNT ABSOLUT CONVINS că nu am nicio șansă în aceste alegeri locale. Bunul-simț nu are nicio sansa in fața escrocheriilor, micilor si berii. Dar la fel de convins mai sunt de inca 1-2 lucruri, si anume:
- sunt convins că macar o un gand/idee cu care eu voi veni in campanie va fi însușită de viitorul primar si va incerca s-o puna in practică, ceea ce până la urma e un lucru bun;
- si mai ales sunt convins că voi reusi să cristalizez o relatie cu unii dintre dvs, pe baza căreia vom incerca impreuna (chit ca nici eu si nici dvs nu vom fi primari) sa remodelam anumite stari de lucruri ce ne plasează pe noi, individual, dar ca si comunitate undeva in ceața istoriei medievale. #mă rog, cand spun ‘anumite stări de lucruri’, trebuie să se inteleaga că e doar o exprimare eufemistică! Scrioastea nu e nicicum in situatia norocoasă de a vorbi de remodelarea unor anumite segmente. Nu. INTREGUL in sine trebuie redefinit, LUAT DE LA ZERO! Păstrăm gardul cimitirului si terenul de fotbal – briliante realizari ale mileniului 3 pentru care arhitectul ȘEF ar trebui înscaunat pe viată in speranța că data viitoare ne va ferici cu vreun pui de palmier adus de o masina Polaris direct din bătătura lui Mazare.

26 de ani de la Revolutie…Câte speranțe ne-am cultivat fiecare dintre noi! Și cum s-au ruinat una câte una…Haideți să recunoaștem: avem un talent magistral în a ne alege ‘arhitecții’…

Se zice că orice om merită o a 2-a șansă. Inclusiv unii criminali primesc o a doua sansa, si ce fac cu ea? Inca o crimă! Dar, ca principiu, suna frumos – a doua sansa… Sunt unii candidați care vor chiar o a 3-a sansa…Vă dați seama cât de dedicați sunt ei comunitații, cât sacrificiu, câtă jertfă de sine!

Oameni buni,
Nu toate degetele de la o mână sunt egale, dvs știți foarte bine asta.




O CHESTIUNE DE DEMNITATE!

VOICU RELU –

candidat independent pentru PRIMAR SCRIOASTEA.

sâmbătă, 7 noiembrie 2015

EFECTUL COLECTIV

Romania isi numara mortii. Tineri, foarte tineri, copii. Si numarul acestora creste de la o zi la alta. Numai in aceasta dimineata au mai murit inca 6 (sase). Total, 38. Desi poate pare cinic, dar doctorii spun ca inca multi altii dintre cei grav raniti isi asteapta 'randul' sa intregeasca lista neagra.

S-a intamplat in urma cu o saptamana si o zi, 30 octombrie in jurul orei 22.30. De atunci, suvoi de vorbe s-au revarsat pe toate canalele media si oricare dintre noi a dezbatut macar cu un prieten sau in familie cazul Colectiv. Poate Romania n-o avea inflatie de talente, dar cert cu greu poate fi egalata la 'gura'. Macar 10% de-am fi la fapta ca la gura! 
Se vorbeste doct si afectat despre cine e vinovat de nenorocirea asta si ce-i de facut sa nu se repete. 

INTREBARE- dar de ce nu s-a facut ce trebuia facut INAINTE?... Toata lumea a invat zilele astea un raspuns, pentru multi fiind un cuvant nou in propriul lor vocabular - 
CORUPTIE!
Dupa 26 de ani de jaf la scara nationala, de ruinare sistematica a tarii pe toate planurile - economic, social, moral, al sanatatii, invatamantului etc -, omul nostru iata ca e dispus in cele din urma sa-si imbogateasca dex-ul, altfel el fiind foarte harnic la vot. Ma rog, ce legatura o fi avand votul cu mortii din clubul Colectiv?! Niciuna, evident, cum sa aiba! Am crezut tot timpul ca oamenii sunt bine intentionati cand baga votul in urna, cred si acum. Pentru ca nu exista nimeni care sa-si doreasca raul pentru sine si cei dragi lui. Votezi cu credinta ca faci bine, ai ales bine, va fi mai bine. Poate insa ar trebui facuta o discutie profunda despre ce si mai ales cum voteaza oamenii. Si poate in primul rand o discutie despre pertinenta votului, despre cat de justificat este votul  pe care X, cetatean oarecare, i-l ofera lui Y, cel mai adesea un JEG uman. Ce proportie dintre cei care voteaza STIU si ce voteaza si pe cine voteaza? Cat este spirit gregar in ziua votului? Cati voteaza in cunostinta de cauza - adica, dupa ce s-au informat? Pentru ca votul asta iti modeleaza tie, alegator oarecare, ziua de maine, destinul tau si al copiilor tai. Poate nu-ti vine sa crezi- desi cred ca toata lumea e constienta de acest lucru, cel putin asa mi se pare mie - dar votul ala al tau modeleaza si coloreaza o societate intreaga. Nu vi se pare ca azi avem o mazgalitura? Cred ca nu. Inca ne credem cu stea in frunte, superbi, geniali, cine mai e ca noi! ...

38 DE MORTI TINERI - ce minunati suntem! Popor brav, popor ales.

Cati se documenteaza inainte de a baga votul in urna pentru unul sau altul? 

'Ma duc sa-l votez pe...Dragnea.'
...foarte bine, du-te, e dreptul tau. Ma duc sa-l votez pe Nitulescu, foarte bine, du-te, e dreptul tau. Votez pe Tariceanu, pe Crin, pe doamna Gorghiu, pe Becali, pe Diaconescu etc., foarte bine, voteaza, e dreptul tau. 
Dar STII pe cine votezi? Stii ce hram poarta acel om? Dragnea, spre exemplu, ce hram poarta el, stii? Il votezi, dar de ce? Iti plac ochii lui albastri sau verzi? Iti place mustacioara lui grizonata? Sau poate îi admiri caracterul lui, integritatea lui morala? Sau votezi cu Dragnea pentru ca ti-a trimis ajutoare la primarie? Sau ti-a zis primarul sa-l votezi pe Dragnea? Sau ti-au zis oamenii primarului sa-l votezi pe Dragnea, ca el primarul e omul lui Dragnea? ...Asadar, tu cetatene X, de ce-l votezi pe Dragnea? Pentru ca ai citit in dreapta si-n stanga si ti-a placut ce-ai citit si pentru ca ai citit despre trecutul lui Dragnea si marile lui realizari si iarasi ti-a placut?


TOATA lumea din Teleorman stie ca Dragnea a condus acest judet de-o viata. Ba chiar mai mult de-o viata daca ne gandim ca in clubul Colectiv au murit si copii de 15 ani. Dragnea a condus 16 ani neîntrerupti Teleormanul, la sefia Prefecturii, dar mai ales la sefia Consiliului Judetean, unde i-au trecut toti banii judetului prin mana. Lumea din Teleorman, s-a dus faima in toata Romania, ca-i cea mai harnica la vot. Intotdeauna Teleormanul este pe primul loc la 'prezenta la vot'. Cum se explica asta? Simplu - lumea noastra stie de activitatea prodigioasa a lui Dragnea in calitate de edil al judetului, lumea noastra stie de cei 16 ani neîntrerupti ai lui Dragnea la conducerea judetului si lumea stie de multiplele realizari ale lui Dragnea pentru cetatenii acestui judet. Pe cale de consecinta, lumea a luat de fiecare data cu asalt salile de vot si, din toata inima, l-a mai votat inca o data pe domnul Dragnea ca sa continue sa le faca bine ca si pana acum, amin!

DRAGNEA, AI FURAT?

In cei 16 ani la fraiele judetului, Inaltimea Sa Dragnea a umplut Teleormanul de fabrici si uzine, judetul e o autostrada de la un capat la altul, spitalele au napadit ca ciupercile dupa ploaie si mai ales au fost dotate tehnic precum in afara, avem cei mai onesti medici, de la aia de tara pana la urgente, canalizare- apa potabila si menajera - pe toate strazile si ulitele, ce mai, lapte si miere din Alexandria pana-n ultimul catun. Zeci de mii de locuri de munca, scoli moderne, dascali dedicati si la cap controlati, invatamant rural performant... ce poti sa-ti doresti mai mult?! Se zice ca Dragnea are o avere de 30 MIL EUROiti doresti sa stii cum a facut-o?

DE CE au murit cei 38 in Colectiv, asadar? De vina este coruptia, a aflat lumea zilele astea. Care coruptie? A clasei politice, aia pe care ne grabim s-o votam de fiecare data. Si de fiecare data dupa ce ne-am documentat asiduu si din surse diverse!

CARE ESTE REALITATEA?...
- in primul rand ca ...votam cum votam! Pe orice criteriu- mici, bere, galeti, remorci de pietris, cumetrii etc. Votam multi dintre noi inclusiv fara criteriu (si nu ma refer doar la aceia realmente analfabeti, manati la vot din spate de primar sau oamenii lui sau de alti 'baieti destepti'). Votam cei mai multi fara a ne informa. Caci daca ai impresia ca, uitandu-te exclusiv laun anumit post TV, oricare ar fi el (A3, Realitatea tv, Romania TV sau B1 sau etc), te informezi, nu faci in fapt decat sa-ti furi singur caciula. O informare care tinde spre echilibrata presupune mai multe surse. Daca tu, cetatene X, ti-ai intepenit televizorul pe un anumit canal tv, vei primi numai acele informatii care-i sunt de folos postului respectiv si cercurilor de interese politice din jurul lui. De aceea, informatia trebuie completata si din alte surse, asta daca tii la demnitatea ta.
- politicienii, de la sefi de stat si guvern, parlamentari, prefecti, sefi de consilii judetene pana la ultimul primar de la tara: in marea lor majoritate (99%) nu dau doua cepe degerate pe noi.
- suntem, ca tara, foarte inapoiati: nu exista in Romania nimic care sa fie la standarde de civilizatie: nu tu administratie, nu legislatie, nu spitale, nu transport si, mai ales, NU SCOALĂ
- scoala, cel mai important domeniu al vietii, al unei societati: Basescu spunea ca 'scoala romaneasca scoate tampiti'- o spunea in stilul lui vulgar, dar oare o avea dreptate undeva in profunzime? Avem sute de mii de analfabeti, milioane de semi-analfabeti (caci nu te poti lauda in 2015 ca stii sa citesti?! sunt alte standarde, nu suntem in evul mediu, ci in era in care laboratoarele lumii evoluate descopera 'particula lui Dumnezeu'). ps. Teleorman a fost pe ultimele locuri la Bacalaureatul de anul acesta.
- scoala romaneasca este o bomba gen Colectiv, cu mult mai grava decat Colectiv: scoala romaneasca parjoleste si siluieste destine in fiecare zi! singura castigata din acest parjol fiind clasa politica...Politicienii, primarii etc sunt cei mai fericiti cand noi suntem multi si prosti.
- cum devii prost? nu-ti trebuie cursuri speciale, e suficient sa frecventezi scoala romaneasca si sa dai aici peste o armata de impostori auto-intitulati dascali. Scoala la țara ...greu de calificat in cuvinte decente, multe mizerii umane se ocupa de destinele copiilor nostri de pe pozitii pretioase numite 'cadre didactice'.

Mai este o realitate- pentru cei 39 de morti (a mai murit cineva in timp ce puneam cuvintele astea aici) suntem cu totii de vina, fiecare in parte, inclusiv eu.

PONTA s-a jertfit si si-a dat demisia dupa Colectiv si vazand multimea iesind pe strazi. Intr-o tara normala, insul asta nu avea ce cauta pe post de Demiurg. Absolut toata clasa politica ar trebui sa-si dea demisia, caci au contribuit cu totii la groapa care este azi Romania. O groapa din care scapa cine poate, ca la Colectiv.

...




*** FATA din poza este ...

vineri, 30 octombrie 2015

RADU BANCIU - ATAC CEREBRAL IN DIRECT? video

RADU BANCIU, B1TV - la un pas de lesin in direct, aproape de miezul noptii, 29 0ct.2015, in timp ce-si prezenta emisiunea Lumea lu' Banciu, la b1tv.
Spre finalul emisiunii, Banciu aproape cade de la masa, lovit subit de ceea ce pare a fi un atac cerebral. Emisiunea se intrerupe fara a mai continua. Se pare ca acum Banciu e bine, la noapte, ora 23, trebuie sa fie iar in direct. (captura video dcnews.ro)


sâmbătă, 24 octombrie 2015

FRUMOASA, DAR ...

URMARITI acest videoclip. E despre Oana. O fata frumoasa si ...daca e frumoasa ce-i mai trebuie?! lumea e a ei. 




Dar acest video nu e doar despre OANA ZAMFIR de la Digi 24. E si despre noi toti, ca tara. Ca fata nu a stiut cine-i MARIAN MUNTEANU, poate nici nu-i asa de grav daca ea, fata, ar fi o oarecare de pe strada. Dar ea este o jurnalista si in aceasta calitate nu mai are nicio scuza. Ii poti spune simplu: fato, du-te acasa! 

”EU cred ca vesnicia s-a nascut la sat” spunea L.Blaga acum vreo...100 de ani. Oare de ce spunea asta? Oare de ce nu a extrapolat spunand ”...s-a nascut in Romania”? Cu ce se distingea Romania fata de satul ei prin vremea aia a anilor '20? 

Si acum, la distanta de 100 de ani, ce s-a schimbat? Afara de faptul ca atunci plecau in strainatati o mana de privilegiati, unii sa-si cheltuiasca banii familiei prin bodegile Parisului, cativa sa studieze in acelasi Paris sau Viena. Acum sunt vreo 3-4 milioane de romani, simpli, plecati in toate colturile lumii ca sa munceasca si sa faca bani, nu sa cheltuiasca. Si o mana, un pic mai mare decat aia de demult, sunt la studii din Anglia pana in Japonia sau Finlanda. Si o alta mana, mai mare decat cea a studentilor, este plecata la furat, ca ei n-au ce sa fure de aici. Aici, acasa, fura altii, derbedeii-ciorditori cu gulere albe: astia fura de la STAT, ca e roata cascavalului mai butucanoasa. Ma rog, stiti ca furtul de la stat e, de fapt, tot din buzunarul cetateanului, dar...ii pasa cetateanului vreo iota? 

Exemplu- MINERIADA din 13-15 iunie 1990. Au murit atunci 6 persoane, multi batuti si schiloditi pe viata, bagati in coma, violuri. Peste 700 de raniti, peste 1000 de arestati ilegal. O mare pata puturoasa pe istoria recenta a Romaniei...Si? Ce a decis Romania, prin Justitia si cetatenii ei pe care Justitia ii reprezinta si ocroteste? Ca ramane cum am stabilit. NU e nimeni de vina. Adica mortul si schiloditul  sunt de vina, ca daca stateau acasa le era bine mersi si-n ziua de azi. 

”DVS. ati fost in Piata Universitatii cand au ajuns minerii acolo?” il intreaba Oana Zamfir pe Marian Munteanu! M. Munteanu raspunde razand: ”Da, am trecut si eu pe-acolo...”

CINE este Marian Munteanu - este liderul fenomenului Piata Universitatii, liderul studentilor din acea vreme, cel in jurul caruia se adunau seara de seara, timp de aproape 2 luni, 40-50.000 de bucuresteni, sub balconul Universitatii de unde el le vorbea. Nu era doar el, dar el era LIDERUL si sufletul acelei miscari unice in istoria post-decembrista. Practic, Marian Munteanu era Piata Universtatii. Ce se intampla acolo? Se vorbea despre libertate, se nutrea spre libertate si democratie, era o miscare anti-comunista care poate nu era chiar nefireasca intr-o tara care venea dupa 40 de ani de comunism si care tocmai ce fusese preluata de o noua gasca de (neo)comunisti in jurul lui Ion Iliescu. ...Cum sa-l intrebi daca era si el acolo?! Pai Oana Z. nu stia ca a fost batut de mineri, ca a stat niste zile in coma? 

ANUL acesta dosarul mineriadei din 90 a fost redeschis de Parchetul de pe langa ICCJ, dupa ce de-a lungul vremii primise mai multe NUP-uri. Redeschiderea insa nu-i vreun merit al Romaniei, al justitiei noastre. Pur si simplu Romania a fost OBLIGATA de catre CEDO sa-l redeschida, pentru ca ceea ce s-a petrecut acolo a fost extrem de grav - 

- CRIME IMPOTRIVA UMANITATII!
ION ILIESCU - s-a prezentat zilele acestea in fata procurorilor, care l-au incunostintat ca este urmarit penal pentru-

- CRIME IMPOTRIVA UMANITATII.
*cum de s-a nascut tocmai vesnicia la sat? alceva, de ce nu? desigur, poetic e foarte frumos, dar metafora are un puternic iz de predestinare nefasta, care din pacate a tot fost probata de istorie.

Marian Munteanu aprilie-iunie 1990:



Vreti s-o vedeti si pe frumoasa OANA ZAMFIR? Si alte foto...

vineri, 16 ianuarie 2015

DRAGNEA

Numele lui este DRAGNEA LIVIU...

...Si i se mai spune BARONUL DE TELEORMAN sau JUPANUL, desigur, de catre "oamenii rai", invidiosi pe performantele sale nativ-intelectuale care l-au propulsat intre cei mai bogati cetateni ai unui judet praf si pulbere. 

Nu stiu cine-ar avea atata micime incat sa-i numere lui Dragnea dumicatii, casele, masinile sau conturile, desi DNA-ul ar avea misiunea asta in chiar fisa postului. Poate omul a revolutionat zborurile spatiale, poate a inventat vaccinul anticancer sau antievaziune sau poate pe cel al tineretii fara batranete. O fi luat Nobelul pentru literatura, o fi castigat la 6 din 49 sau, de ce nu, demnitarul (exact ca toti ceilalti nobili demnitari) a asudat din greu, s-a limitat la ciorba de cartofi si a pus ban pe ban ca intr-o buna zi sa aiba minunata colectie de masini -  ca sa vorbim doar de ele - de 450.000 euro! Despre case, terenuri, hoteluri, Teldrum-uri si salubrizari gen Polaris, superfluu sa insistam.

Intrebare: DRAGNEA, AI...

marți, 13 ianuarie 2015

PRESEDINTE PSD - IN PIELEA GOALA

FLORIN TECAU, lider PSD, presedintele Consiliului Judetean Arges si seful organizatiei judetene PSD.

CE face in timpul serviciului ”onorabilul” care conduce destinele cetatenilor unui intreg judet?
Face pe gigolo si pe latin lover-ul de Pitesti! Mai exact se dezbraca la pielea goala pe Facebook incercand sa seduca fete - in timpul sedintelor, al delegatiilor etc.

Mai jos veti gasi intregul dialog fierbinte dintre Tecau si fata de pe facebook.

CUM a fost ales acest ins sa aiba grija de copiii dintr-un judet al Romaniei? Copiii find doar cea mai vulnerabila si mai ignorata felie a societatii noastre. Apropo de copii, daca s-a nimerit vreun copil sa citeasca aceasta postare, e mai bine sa se opreasca aici. Deci, cum a fost ales si cine l-a propus si sustinut pe Tecau?
P...

sâmbătă, 3 ianuarie 2015

SUVENIR ISTORIC

COABITAREA (vedeti copia originalului mai jos) - 12.12.2012, ora 22.50 - este cu siguranta cea mai cunoscuta fapta de arme a celui care chiar se crede premierul Romaniei, el fiind doar un impostor doctor in Drept si interfata escrocheriilor baronilor locali, unul dintre ei, Dragnea, acest ”jupan”, cum i se spune la Alexandria, fiind probabil si co-editor al actului coabitarii, pe langa Basescu. 

Genul acesta de intelegeri este total anacronic unei democratii, fiind apanajul grupurilor mafiote sau al clanurilor de interlopi care-si impart ”felia”. De necrezut...

duminică, 21 decembrie 2014

SPECIA DRAGNEA IN CREPUSCUL

Romania implineste zilele acestea 25 de ani de asa-zisa libertate,democratie, economie de piata si stat de drept.
25 de ani de la ...ce-o fi fost atunci in 16-25 decembrie 1989. 
Revolutie, razmerita, puci, lovitura de palat etc - ramane ca istoria sa se pronunte, in spiritul adevarului sau in dispretul lui. Daca dupa un sfert de secol noi inca ne mai punem intrebari despre acele evenimente incetosate, cum va fi atunci peste pacla a 50 de ani sau peste negura a 100 de ani?
SINGURUL adevar incontestabil al acelor zile de ultima iarna...

ROMANIA ARE UN NOU PRESEDINTE


21 decembrie 2014, ora 13.30: Traian Basescu iese pe poarta Cotrocenilor dupa 10 ani de flegme in ochi zvarlite poporului din calitatea de PRESEDINTELE ROMANIEI.
Mandatul lui, mascarada lui de mandat s-a incheiat. Coincidenta, momentul se suprapune aniversarii a 25 de ani de la Revolutia din 1989.
Ce ramane in urma lui Basescu ...e in functie de perceptia fiecaruia, personal zic NIMIC, asta daca nu vorbim de cele rele, intr-un cuvant o tara cum el insusi a clamat-o ”de mana a 3 a”, subdezvoltata economic si social, cu analfabetismul ca la 1907, ...

duminică, 22 iunie 2014

CU NASU' LA PUSCARIE

MIRCEA BASESCU, fratele Presedintelui Romaniei, Traian Basescu, ieri a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, la cererea procurorilor DNA Bucuresti, sub acuzatia de trafic de influenta in beneficiul lui Sandu Anghel (Bercea Mondial). 

O fi succesul JUSTITIEI, dovada suprema a independentei si mai ales a reformei sale, al carei parinte este insusi Zeus, Basescu Traian? Sau o fi doar succesul Antenei 3, cea care a lansat si sustinut cazul in spatiul public? Concret, daca A3 nu ar fi publicat inregistrarile video cu Mircea Basescu si fiul lui Bercea, s-ar mai fi intamplat vreo arestare sau M.B. ar fi pozat in continuare de la volanul limuzinei in fecioara neprihanita? "Pixelul albastru"...

vineri, 30 mai 2014

E RANDUL CARACTERELOR

MIRCEA DIACONU - cum poate un singur om sa ia peste noapte aproape 20% din voturile unui partid cladit in 25 de ani de jaf sistematic?

Milioane de galeti azvarlite prin toate colturile tarii timp de 25 de ani, milioane de pungi de zahar expirat, de faina ranceda, orez, ulei, ajutoare sociale, turism electoral, vot multiplu, morti sculati din morminte direct cu votul in mana si multe alte inventii electorale menite a tine partidul mamut la ciolan...iata ca azi vine aparent de nicaieri un MIRCEA DIACONU care, in doar 1 LUNA DE ZILE, reuseste performanta de a lua aproape 400.000 de voturi, in timp ce balaurul cu 7 capete ia doar 2 mil !

MIRCEA DIACONU - singur contra tuturor, contra